Orientare
| 
| 
Orientarea este o familie de sporturi unde concurenții, folosind harta și busola, trebuie să se deplaseze într-un mediu necunoscut (de obicei pădure) de la un post la altul, pentru a parcurge cât mai repede traseul de orientare.
Cea mai veche și cea mai populară este orientarea în alergare.
Ramuri ale orientarii:
-
Orientare în alergare (cea mai populară)
-
Orientare pe bicicleta - Moutain Bike Orienteering
-
Orientare pe schiuri - Ski Orienteering
-
Orientare în scaun cu rotile (pentru persoane cu dizabilități) - Trail Orienteering
-
Orientarea radio (numită și „vânătoare de vulpi”)
-
Orientare în labirint (microorientare) - Micro Orienteering
La nivel internațional, Federația Internațională de Orientare (IOF) stabilește regulile și ghidează modul de desfășurare a competițiilor pentru patru sporturi de orientare: orientarea în alergare, orientarea pe bicicletă, orientarea pe schiuri și orientarea în scaun cu rotile. Această oraanizație are sediul în Finlanda și începând cu anul 1977 a fost recunoscută de Comitetul Olimpic Internațional.
La nivel național, pentru majoritatea țărilor reprezentate în acest sport există organizații care guvernează. Aceste organizații stabilesc regulile de desfășurare a competițiilor în țările respective. De exemplu, există Federația Română de Orientare .
La nivel local, cluburile sunt cele care pregătesc sportivii și organizează concursurile.
În concursurile de orientare se folosesc hărți speciale numite hărți de orientare. Acestea sunt hărți topografice mai detaliate decât hărțile obișnuite. De obicei se folosesc hărți cu scara 1:15000 sau 1:10000. Simbolurile de pe hartă sunt standardizate internațional și pot fi recunoscute de orice sportiv indiferent de limba sa maternă.
Pe hartă, traseul este desenat cu roșu. Locul de start este indicat cu un triunghi, posturile de control cu cercuri, iar locul de sosire cu un cerc dublu. În teren, posturile de control sunt marcate cu fanioane speciale alb-roșii.
